Home

Printr-un concurs de împrejurări (înainte să-l fi considerat închis şi a fi apucat să-l trimitem noi, ca iniţiatori, Institutului), Apelul a ajuns la “Elie Wiesel”, trimis fiind lor de către Guvernul României, la care ajunsese prin intermediul unei liste de mail întreţinute de părintele Matei Vulcănescu (http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/). Institutul a elaborat un răspuns, din care citez:

“(…) Institutul, invocand Ordonanta de urgenta nr. 31/2002 si hotararea judecatoreasca, valida si in prezent, de condamnare a lui Mircea Vulcanescu, a actionat in baza suprematiei obligativitatii legii in raport cu orice apreciere subiectiva privindu-l pe Mircea Vulcanescu.

Asa cum s-a retinut in Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania, raport asumat de catre statul roman in 2004, procesele criminalilor de razboi implicati in exterminarea evreilor din Romania s-au desfasurat in baza unui temei legal. Acestea nu pot fi astazi desconsiderate , asa cum isi propun cei care incearca sa reabiliteze persoanele acuzate in aceste procese, pe considerentul ca au fost procese comandate sau facute de comunisti . Procesele s-au inscris intr-un context politic si o logica postrazboi coerenta si au avut un temei juridic asemanator procesului de la Nurnberg.”

(click aici, pentru a citi documentul integral: Raspuns adresa Mircea Vulcanescu

Cel mai interesant aspect admit că mi se pare nu atât atitudinea Institutului “Elie Wiesel”, care are o agendă pe care angajaţii săi şi-o respectă cu fidelitatea unor roboţi programaţi ca atare, ci atitudinea statului român. Aşadar, soarta istorică a celor condamnaţi de tribunalele aservite, care şi-au făcut din contextul postbelic un cadru perfect pentru a extermina indezirabilii politic a fost pecetluită de o altă generaţie, care şi-a dat mâna, peste decenii, cu vânzătorii de ţară de odinioară.

[Aceste consideraţii sunt, desigur, “subiective” (sau nu). Până una, alta, am dreptul constituţional de a le emite, măsura în care contravin vreunei legi rămânând de demonstrat.]

În concluzie, dragi cititori, vă încurajez, pe mai departe, în a promova cultura dialogului. Orice reacţie este utilă. Şi dacă nu se constituie în rezultat îmbucurător al unui demers, cel puţin poate face mai clară situaţia. Pentru cei implicaţi şi pentru cei de pe margine. Rămâne de văzut ce facem, cu datele astfel culese. Am, deja, nişte idei, dar aştept, întotdeauna, sugestii.

Advertisements