Home

La http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/04/04/interviul-acordat-de-inaltpreasfintia-sa-serafim-mitropolitul-pireului-parintelui-matei-vulcanescu-pentru-site-ul-httportodoxiacatholica-wordpress-com/ găsiţi o informare pe scurt, dar relevantă, asupra denaturărilor grave faţă de învăţătura de Dumnezeu lăsată Bisericii, denaturări cuprinse în doctrinele catolică, protestantă şi monofizită. Cel care face sinteza este IPS Serafim de Pireu, mitropolit în biserica locală a Greciei.

[Dintre adepţii ereziei monofizite, cei mai cunoscuţi la noi în ţară sunt copţii, actualmente numiţi, în eroare, “ortodocşi”. Vezi, pentru câteva lămuriri: https://oanaiftime.wordpress.com/2014/02/26/ortodoxia-copta-video-despre-erezia-copta-o-credinta-intr-un-hristos-care-nu-ar-fi-mantuit-pe-nimeni/ şi http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/02/18/are-the-copts-orthodox-sunt-coptii-ortodocsi-13/ – aici puteţi vedea, dacă veţi avea răbdare, până unde a mers, cu dogmatica, logica şi rezistenţa nervoasă, preopinentul copt, într-o dezbatere dusă nu pe “praf în ochi”, după cum se obişnuieşte adesea, de către propovăduitorii “ortodoxiei” copţilor, dar şi ai ecumenismului, ci pe date concrete.]

Toate cele prezentate de către IPS Serafim, nu de la sine, ci din moştenirea de la Dumnezeu a Bisericii sunt uşor de înţeles de către orice ortodox conştient de credinţa sa, de faptul că nu ne jucăm cu astfel de lucruri, căci ne jucăm cu mântuirea noastră şi a altora şi că nu putem avea îndrăzneala luciferică de a înlocui cu propriile noastre idei ceea ce Duhul Sfânt ne-a predat. Doar un pic de timp să rezervăm, şi un pic de bunăvoinţă, pentru a citi şi a ne lămuri.

Am spus şi cu alte ocazii şi voi repeta, aici- ereticii ne sunt fraţi, după umanitate (ca şi păgânii şi ca orice om) şi nu trebuie alungaţi, ci chemaţi la Hristos, de care s-au despărţit, prin ideile la care aderă şi care contrazic pe Dumnezeu Însuşi, afirmând lucruri diferite de predania Duhului Sfânt, din Biserică. Ei trebuie, însă, chemaţi, nu noi să ne ducem în erezie, ei trebuie ajutaţi să îşi însuşească ceea ce este corect, nu noi să strâmbăm cele ce, din mila lui Dumnezeu, le cunoaştem, pentru a ne aduce pe noi şi pe ei la un numitor comun jalnic şi mincinos, înaintea Celui de Sus.

Până una, alta, însă, în loc de a se face misiune, se promovează intens atitudini prin care numitorul nostru comun, cu eterodocşii, să fie nu Hristos, ci satana, iar locul împreună petrecerii frăţeşti să se eternizeze nu ca rai, ci ca iad. Iar dacă cineva comentează acest dezastru iresponsabil şi trist, i se răspunde la un nivel…

Nu o dată, părintelui Matei Vulcănescu, intervievatorul IPS Serafim i s-a reproşat (cu diverse sintagme şi uneori epitete) “obrăznicia” de a spune lucrurilor pe nume, prin blog-ul său, ortodoxiacatholica (adică, “ortodoxia universală”, a Bisericii celei Una, pe care o mărturisim în Crez).

Dintre contemporani, însă, obraznic a fost (ca să dăm un singur exemplu) şi părintele Iustin Pârvu, din a cărui Scrisoare deschisă către Preafericitul Patriarh al BOR (în problema împărtăşirii cu greco-catolicii a IPS Nicolae Corneanu) cităm:

Un fapt cutremurător a zguduit şi a derutat întreaga ortodoxie românească. Faţa ortodoxiei s-a pătat astăzi ruşinos, printr-un fapt unic în ultimii trei sute de ani de dăinuire a Sfintei noastre Biserici, prin gestul neortodox al fratelui nostru de suferinţă, Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Nicolae Corneanu. Şi dacă actul necanonic al uniaţiei din Transilvania de acum trei secole a îndurerat ortodoxia, acum şi mai mult, din moment ce atunci poporul nostru suferea greaua asuprire străină, iar acum – nesiliţi de nimeni – ne facem părtaşi ereziei papistaşe. (vezi textul integral la http://www.rostonline.org/rost/iul2008/scrisoare.shtml)

Iar impertinentul-şef, dintre clerici, ar putea fi proclamat Sfântul Ioan Hrisostomul: Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm (Omilia II – 2 Timotei, vezi http://www.ioanguradeaur.ro/561/cuprins-talcuiri-la-epistola-a-doua-catre-timotei-tit-filimon/) Dacă nu cumva atribuim titlul altor Părinţi antieretici şi mustrători ai clerului înstrăinat, sau, în mod colectiv, Sfinţilor Apostoli, vezi canoanele 45 şi 46, citate şi în scrisoarea părintelui Iustin. Ori Mântuitorului Însuşi, sau Preasfintei Treimi, Care a inspirat pe Apostoli şi pe Părinţi.

Îndrăzneală, impertinenţă, obrăznicie faţă de Cel de Sus şi de oameni s-ar putea, mai degrabă, spune că au acei clerici care înşeală poporul, atât pe cel ortodox cât şi pe cel eterodox, falsificând situaţii şi atitudini, încât ajungem cu toţii să fim târâţi în înfrăţiri mincinoase, şi acei mireni care, fără să cunoască învăţătura de credinţă, vociferează în numele unei “iubiri” croite după părerea lor.

Unii clerici de nivel “înalt” (actualmente înţeles, de către unii, nu în termeni de răspundere maximă, ci de exaltare în “sfere”, străine de poporul “de rând”) se ofensează teribil când li se “reproşează” că fac rău tuturor, ortodocşi şi eterodocşi, prin ecumenism. Pare a le scăpa faptul că îşi fac rău în primul rând lor înşişi şi, de asemenea, că o astfel de atitudine de “revoltă” la critici întemeiate pe referinţele revelate se potriveşte mai degrabă unui copil răsfăţat, decât unui om în toată firea, pe deasupra îmbrăcat cu harul Duhului Sfânt şi având pe umeri omoforul, simbolul oii bine-purtate de către Bunul Păstor.

Nu nouă ni se va reproşa că “v-am spus”, ci domniilor voastre, dragii noştri episcopi, vi se va “reproşa”, la plinirea vremii, că nu aţi voit să ne ascultaţi. Dar, ce mirare să mai ai, ca şi om, că nu ţi se primeşte cuvântul, în condiţiile în care s-a spus: Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi (Ioan, 15, 20). Iar domniile voastre nu ascultaţi de Însuşi Dumnezeu, căci de aceea s-a şi ajuns în situaţia de a “vă spune” şi oamenii.

[Şi sper că nu va avea nimeni ideea de a pretinde că la Ioan 15, 20 se vorbeşte despre Apostoli, aşa că urmaşii lor de fapt, episcopii, trebuie ascultaţi şi când propovăduiesc erezia, sau că numai clericii pot deschide gura, în problemele de credinţă. Totodată, precizez: nu, nu ne credem “prigoniţi”, sau “mărturisitori”. Nu doar că nu ne prigoneşte nimeni (invectivele cuprinse într-o retorică indemnă mai degrabă aş zice că nu “se pun”) dar nu suntem decât nişte indivizi banali, care fac o chestiune banală, o “treabă tehnică” pentru care are îndreptăţirea, dar şi obligaţia, din Botez, orice ortodox. Nu este nici un merit deosebit în a-ţi face o datorie precum cea de a spune Adevărul aşa cum Însuşi S-a mărturisit, pe Sine. Nu suntem decât “papagalii” lui Dumnezeu, repetându-I cuvintele. N-am inventat noi nimic. EL ne-a lăsat TOTUL, noi doar indicăm moştenirea Lui.]

Grozavă iluzie, dragi împotrivitori la “reproşuri” venite “din public”, să te crezi izolat în “sfere” şi de neatins de către observaţiile unor “plebei”, într-o Biserică al cărei Cap a spus: [Dar Iisus, chemându-i la Sine, a zis:] Ştiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ele şi cei mari le stăpânesc. Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă, După cum şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi (Matei, 20, 25-28, simfonic cu Marcu 10, 42-45).

Şi Celui care a venit în iesle, ca fiu de tâmplar, I se va spune că este obraznic, şi că-Şi ridică ochii la “sfere” şi le aduce critici, întrebând ce părtăşie avea El cu Veliar, de unii I-au amestecat poporul cu eterodoxia? Sau ne vom aminti, totuşi, măcar în clipa Judecăţii, că Acelaşi este şi Mare Arhiereu? Şi, de altfel, de ce ar trebui să se ajungă până la Judecata, cu asemenea atitudini şi nu ne regrupăm acum şi aici, cât încă mai avem vreme, vremea de a trece de la înstrăinarea de Dumnezeu la propovăduirea Lui?

După atitudinile pe care le-au avut, până acum, unii clerici şi mireni, faţă de “reproşurile” celor care vorbesc împotriva ecumenismului, dacă există vreo motivaţie, pentru a nu le mai “spune“ nimic este cea din Pilde (9, 7-8): Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dispreţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi. Tot acolo mai scrie, însă: Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul (Pilde, 9, 12).

Nădăjduim, însă, în Hristos Domnul şi în binele pe care El l-a sădit în fiece om că ne vom deştepta, odată, cu toţii, popor şi păstori, din somnul credinţei, care nu naşte monştri, ci adoptă ceata hidoasă, preexistentă, plodită demult, în iad, a concepţiilor şi practicilor care contrazic şi contestă predania dumnezeiască. O adoptă cu largheţea de inimă care trebuia să îmbrăţişeze pe Hristos şi cuvintele Sale, iar întru El şi pe oameni, chemându-i la Dumnezeul Adevărat – căci pentru aceasta am primit dragoste şi generozitate, ca să iubim şi să fim generoşi întru El, nu ca să le întrebuinţăm rău.

Păcat este, de dragoste şi de generozitate, să fie deturnate către îmbrăţişarea nu în numele lui Hristos, ci al lumii şi falselor sale iubiri şi scopuri. Păcat este, de capacităţile irosite de fiecare om care se complace în astfel de lucruri, şi care capacităţi ar fi putut fi îndreptate către mântuirea sa şi a celorlalţi. Păcat este, de harul hirotoniei, dăruit pentru slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor, iar nu pentru a-ţi face din el autoritate (uneori chiar şi punitivă), cu care să încerci să reduci la tăcere pe cel prin care ţi se trimite îndreptare, din dragostea pe care Tatăl continuă să ţi-o poarte, chiar şi când sau mai ales când devii fiu rătăcitor. Păcat de fiece ortodox ecumenist, căci s-a unit fiinţial cu Hristos, prin Botez şi acum se străduie să se despartă de El, prin alegere. O alegere pe care numai necuratul o face să pară inteligentă şi obligatorie. Frecaţi-vă la ochi, fraţilor, este numai iluzie, că nu ştiu ce veţi păţi, fără această alegere. Veţi “păţi” cu ea, nu fără ea, deoarece cu ea vă îndepărtaţi de Dumnezeu, iar fără ea rămâneţi cu El.

Păcat de eterodocşii de care ne batem joc, adâncindu-i în înşelare. Oare din a cui mână se va cere sufletul lor, mai degrabă? Din a papei, sau a lui Luther, sau a lui Sever, sau din a ortodocşilor care, odată intraţi în “dialog”, i-au asigurat de “frăţietate”?

Nădejde este, însă, pentru oricine. Şi Petru s-a înstrăinat, într-un moment de ispită şi slăbiciune, dar prin pocăinţă a rămas Apostol, şi a fost, mai apoi, propovăduitor şi mucenic. Dacă tot şi-l revendică apusenii, pe Sfântul Petru, să dea Dumnezeu să ia, de la Petru, acest exemplu covârşitor, al revenirii din înstrăinarea de Hristos. Şi, alături de ei, toţi clericii şi mirenii ortodocşi prin Botez, care se prefac, însă, a nu mai recunoaşte, în învăţătura Bisericii celei Una, autoratul de necontestat al Preasfintei Treimi.

Advertisements

One thought on “IPS Serafim rezumând ereziile majore. Sf. Ap. Petru, model pentru eterodocşi şi pentru ortodocşii ecumenişti

Comments are closed.