Home

Am scris acestea, puţine, cu gândul la fraţii mei în Hristos, ortodocşi, cărora vreau să le urez “La mulţi ani!” de sărbătoarea începutului mântuirii noastre, cum spune troparul: Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul îl binevestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să−i cântăm: Bucură−te cea plina de har, Domnul este cu tine! Câţi dintre ortodocşi conştientizaţi comoara credinţei care se găseşte în voi, bucuraţi-vă, în Cel întrupat astăzi, câţi aţi uitat de ea, amintiţi-vă şi vă bucuraţi şi voi în Hristos!

Le-am scris, însă, şi cu gândul la fraţii mei după umanitate, şi ei chemaţi la mântuirea întru Cel întrupat în pântecele Fecioarei, care, însă, încă nu şi-au ascultat cu adevărat chemarea, oprindu-se pe cale, în comunităţi care, din păcate, deşi consideră că îşi învaţă credinţa direct şi doar din Scriptură, fără nedorite interferenţe omeneşti, arată că nu îi cunosc, de fapt, mesajul.

Am scris ceva simplu, redus, ca argumente privind două chestiuni esenţiale care despart ortodoxia de protestantism, la “cele de bază”, chiar în mod drastic- la numai două (!) citate din Scriptura în care şi voi, protestanţii, credeţi. Biserica are, desigur, scrieri diverse, în dialog misionar cu concepţiile protestante. Şi atunci, de ce am mai scris eu acestea? – De bucuria zilei de astăzi, care se cere împărtăşită.

Astăzi Biserica celebrează începutul mântuirii omului, prin Întruparea Domnului, aducând slavă şi mulţumire Celui Care “pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din Ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” (cum mărturisim în Crezul ortodox) şi preacinstire Născătoarei de Dumnezeu, cea pe care Dumnezeu Însuşi a numit-o, prin trimisul său, Arhanghelul Gavriil “binecuvântată între femei”, ca cea aleasă pentru a zămisli pe Hristos, Dumnezeu şi Omul.

Cel astăzi întrupat va pătimi, Se va răstigni şi Se va îngropa, înviind, mai apoi, a treia zi, pentru a se face începătura învierii noastre, a ridicării omului din latura întunericului şi a morţii aduse în lume de neascultarea de Dumnezeu a primilor oameni.

Promisiunea dumnezeiască făcută după căderea în neascultare faţă de El a lui Adam şi Evei sale (Facerea, 3, 15), promisiune a cărei împlinire a profeţit-o în mod limpede Isaia: “Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14) devine actualitate, astăzi: “Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1, 18-25).

Una dintre principalele divergenţe între ortodoxie şi protestantism priveşte preacinstirea Fecioarei Maria, ca Născătoare de Dumnezeu, pe care protestanţii o refuză, după cum refuză, în general, cultul sfinţilor, neacceptând faptul evident, iarăşi, chiar din Biblie, că pe unii oameni Dumnezeu Însuşi îi cinsteşte în mod deosebit. Fraţilor, ortodocşii nu fac decât să-L asculte, în acest sens. Noi adorăm ca Dumnezeu NUMAI pe Dumnezeu şi NU ne facem din sfinţi idoli. Pe sfinţi îi cinstim ca prieteni ai lui Dumnezeu, a Cărui lucrare se face în aceşti oameni şi prin ei, în lume. Adorarea lui Dumnezeu, respectiv cinstirea prietenilor Lui (cinstire pe care ne-o asumăm după voia Sa, arătată pe diferite căi) sunt două lucruri diferite.

Iar pe Maria, Maica lui Dumnezeu, o preacinstim ca aceea prin care s-a făcut cea mai mare lucrare a Lui înfăptuită cu conlucrarea unui om, vreodată, în lume, şi anume Întruparea Sa, fără de care nu ar fi fost posibilă mântuirea noastră. Negarea cinstirii Fecioarei Maria, ca de Dumnezeu Născătoarea, este un ecou al ereziei (ideii aflate în contradicţie cu ceea ce Dumnezeu Însuşi a lăsat a se cunoaşte despre El) lui Nestorie, condamnată deSinodul III Ecumenic (Efes, 431). Iată, vedeţi, cât de limpede vorbeşte Scriptura despre cinstirea pe care i-a dat-o Dumnezeu Însuşi, ca Născătoare a Sa: Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea (Luca 1, 28-38).

Unii protestanţi nu Îl consideră pe Iisus Fiu al lui Dumnezeu, ci simplă creatură. Acestea sunt ecourile, din nefericire vii până astăzi, ale ereziei lui Arie, condamnată la Primul Sinod Ecumenic (adunarea episcopilor întregii Biserici, adică a urmaşilor de drept ai Sfinţilor Apostoli, prin Taina “punerii mâinilor”, a hirotoniei, despre care vorbeşte Scriptura), în anul 325, la Niceea. Or, iată, mai sus, ce spune Biblia, despre dumnezeirea lui Iisus (iar eu am redat din Biblie, repet, doar extrem, extrem de puţin, legând de sărbătoarea de astăzi, despre acest lucru esenţial, central credinţei creştine existând cu mult mai multe locuri în care scrierea sfântă Îl mărturiseşte astfel pe Iisus, vedeţi, spre exemplu, mărturia Tatălui despre Fiul la Matei, 3, 16-17, simfonic cu  Matei 17, 5, Marcu, 9, 7).

Demult, în secolul al şaptelea (tradiţia spune că după atacarea Constantinopolelui împăratului Heraklios de către perşi şi sciţi şi victoria repurtată asupra acestora cu ajutorul Maicii Domnului, la anul 626) s-a scris Imnul Acatist, unul dintre cele mai frumoase şi mai bogate în înţelesuri ale credinţei creştine texte liturgice, pentru care splendoare Biserica l-a adoptat pe întinsul ei.

Iată cum începe acest frumos poem: Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara! Ingerul cel mai intaistatator, din cer a fost trimis sa zica Nascatoarei de Dumnezeu: Bucura-te! Si impreuna cu glasul cel netrupesc, vazandu-Te pe Tine, Doamne, intrupat, s-a spaimantat si a stat, strigand catre dansa unele ca acestea:/Bucura-te, cea prin care rasare bucuria;/Bucura-te, cea prin care piere blestemul;/Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut;/Bucura-te, izbavirea lacrimilor Evei;/Bucura-te, inaltime, intru care anevoie se suie gandurile omenesti;/Bucura-te, adancime, care nu te poti vedea lesne cu ochii ingeresti;/Bucura-te, ca esti scaun imparatului;/Bucura-te, ca porti pe Cel ce poarta toate;/Bucura-te, steaua, care arati Soarele;/Bucura-te, pantecele dumnezeiestii intrupari;/Bucura-te, cea prin care se innoieste faptura;/Bucura-te, cea prin care prunc se face Facatorul;/Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara! Cântat, în biserică, este încă şi mai frumos.

Aceste imn este numit şi “Acatistul Bunei Vestiri”, adică al sărbătorii de astăzi.

Vrand sa mantuiasca lumea, impodobitorul tuturor a venit la ea, asa cum insusi fagaduise; si, pastor fiind, ca Dumnezeu, pentru noi S-a aratat om ca noi; caci cu asemanarea chemand pe cel asemenea, ca un Dumnezeu, aude: Aliluia! mai spune Acatistul.

După cum se vede, imnele cultice ortodoxe nu sunt nişte farafastâcuri, încărcări decorative, zadarnice invenţii omeneşti. Sunt comunicare cu Dumnezeul pe care îl iubim şi Căruia i-am cânta pururea, iar El răspunde omului şi sub mâna Lui se scriu astfel de lucruri. Observaţi că ele exprimă cele dezvăluite în Scriptură, făcând aceasta într-o formă poetică, celebrare continuă a bucuriei aflării Veştilor celor bune. Şi nu avem doar bucuria “din auzire”, ci pe cea a legăturii fiinţiale cu Fiul Întrupat, care se întipăreşte în noi odată cu Botezul făcut în numele şi cu lucrarea Sfintei Treimi, după cum Aceasta a lăsat, în Biserică, de la începuturi, ca şi pe cea a aflării căii (fie aceasta şi dificilă, plină de strădanie şi aventură) către rămânerea cu El, pe vecie.

Ce mai am a vă spune, dragi cititori protestanţi…Doar atâta:

Gândiţi-vă, este simplu şi evident- Iisus nu a venit în secolul lui Luther, al lui Calvin, al lui Zwingli, al lui Knox, al lui Smyth, şi aşa mai departe, nu de atunci începe moştenirea Lui. Omenirea nu a fost lăsată în suspans, fără posibilitatea mântuirii, între venirea Sa şi epocile acestor nu redescoperitori, după cum poate credeţi, ci reinventatori ai creştinismului, în forme care în mod evident se contrazic între ele şi cu toatele cu Scriptura (revedeţi cu buna intenţie a apropierii de Dumnezeul Adevărat, măcar ce se găseşte mai sus, din Scriptură şi, cu ajutorul Lui, în răspuns la disponibilitatea voastră, vă va fi clar). Dumnezeu aşteaptă pe toţi oamenii, să afle bucuria fără de margini a creştinismului de la începuturi, care curge neîntrerupt până în ziua de astăzi, bucuria ortodoxiei, care nu se compară cu nimic, din lumea aceasta, tocmai fiindcă nu este din ea. Oricând puteţi să o aflaţi şi voi, personal.

Ce mai am a vă spune, dragi cititori ortodocşi…Bucuraţi-vă şi împărţiţi bucuria- fiţi misionari!

Icoana Bunei Vestiri, pictată de prietena mea, Mihaela Arghire

Advertisements